Toată lumea caută fericirea

starmagazin.eu
Read Time2 Minutes, 31 Seconds

Fericirea este o bucurie care însoţeşte activitatea pozitivă. 

Totuşi, ca şi bogăţia, şi aceasta are o varietate de semnificaţii, adesea contradictorii. Este în acelaşi timp bucuria descoperirii şi bucuria cunoaşterii, însoţeşte adesea pe acei care ştiu ce înseamnă culorile, sunetele şi armonia vieţii   

Şi este bucuria pe care o trăiesc cei care îşi dau osteneala să îşi planifice viaţa şi trăiesc apoi cu pasiune. 

Fericirea este capacitatea de a reacţiona cu înţelegere şi bucurie la ceea ce îţi oferă viaţa. 

Acest lucru se realizează atât dăruind, cât şi primind, luptând şi culegând laurii, înseamnă să fii în stare să te bucuri de armonie, ca şi de mâncare, de idei, ca şi de pâine.  

De fericire se bucură cei care îşi extind în mod deliberat orizontul şi experienţa. Ea se află în casele celor care au abilitatea de a trata dezamăgirea fară a-şi pierde simţul bunăstării. Ea aparţine acelora care controlează atât împrejurările, cât şi emoţiile. 

Fericirea înseamnă, de asemenea, să te eliberezi de acele sentimente negative care sunt teama, stima de sine scăzută, invidia, lăcomia, resentimentul, prejudecata şi ura. Cei care experimentează fericirea au adesea puterea de a înţelege şi de a cunoaşte extraordinar de mare puterea pozitivă a vieţii şi iubirii. Insă fericirea este mai mult decât un sentiment general. Este de asemenea o metodă de a gândi care organizează sentimentele, activităţile şi stilul de viaţă. Cu alte cuvinte, este un mod de interpretare a lumii şi evenimentelor.  

Fericirea înseamnă sa ai un echilibru al valorilor, înseamnă să fii mulţumit de sarcinile zilnice, inclusiv de acele sarcini neplăcute de care scăpăm puţini dintre noi.  

Fericirea înseamnă o viaţă bine trăita şi plină de oameni cu dare de mâna. Inseamnă o mare varietate de experienţe şi amintiri care devin forme nepreţuite ale unor „monede” ce pot fi cheltuite şi investite. 

Fericirea înseamnă activitate cu un anumit scop. Este iubire pusă în practică, înseamnă sa înţelegi ceea ce este evident şi sa te temi, cu respect, de ceea ce este misterios.  Cu toate acestea, cei mai mulţi dintre noi se gândesc la fericire ca la ceva ce au pierdut în trecut sau ca la o culme ce trebuie atinsa într-un viitor îndepărtat (voi fi fericit imediat ce…). 

Puţini înţeleg ca fericirea poate fi trăita doar în prezent. Şi, da, ca toate lucrurile bune, fericirea este adesea elusivă. Dar vă promit că nu este imposibil de atins. 

Deci cum poate cineva să prindă dulcea pasăre a fericirii? 

În mod curios, înţelegând şi punând în aplicare un concept care este rareori asociat cu fericirea… disciplina

StarMagazin – articol prelucrat din cartile lui Jim Rohn

0 0
0 %
Happy
0 %
Sad
0 %
Excited
0 %
Angry
0 %
Surprise

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Nu întâmplările din viața noastră ne modelează, ci convingerile în legătură cu aceste întâmplări.

Sistemul de convingeri: puterea de a crea și puterea de a distruge  Adesea suntem tentați să credem că ceea ce ne înconjoară deține controlul asupra existenței noastre și că mediul în care am crescut ne-a modelat așa cum suntem. Nici că există o minciună mai mare. Nu întâmplările din viața […]

Inscrie-te la News